• 242 comentarii

    15155 vizualizari

    Să nu uiți, Mircea!...

    Să nu uiți, Mircea!...


    Am citit cu relativă curiozitate discursul pregătit de Mircea Geoană pentru congresul PSD de sîmbătă și pe care nu l-a mai rostit, pentru că liderii PSD au decis să nu îi dea cuvîntul.

    Frumos material, nimic de zis, cine i l-a scris a făcut-o, în general, cu simțul răspunderii.
    Dar nu mi-am putut reține un hohot de rîs citind următoarele: ”PSD se află acum într-o zodie propice. După ani și ani de muncă grea, după nu mai puțin de șase campanii electorale în care le-am spus oamenilor de ce stânga este soluția pentru România, acum culegem roadele pe care le-am semănat. PSD crește tot mai mult în sondaje și acesta este un lucru bun, pentru că ne dă încredere nouă și speranță celor care ne votează”.

    Altfel spus, Mircea Geoană, cel căruia eu însumi i-am semnat adeziunea la partid, cu ani în urmă, pune succesul din sondajele de azi al PSD pe seama celor șase bătălii politice pe care partidul le-a pierdut, umilitor, pe bandă rulantă, sub conducerea lui. De fapt, sunt chiar șapte campanii, după cum urmează:  alegerile anticipate la primărie, în 2005, cele europarlamentare din 2007, suspendarea lui Băsescu, în 2007, alegerile locale și parlamentare în 2008, alegerile prezidențiale și europarlamentare din 2009. Șapte meciuri pe care PSD le-a pierdut, cu Geoană pe post de strateg șef, pe parcursul a cinci ani de conducere în care principala grijă a liderului PSD a fost închiderea gurilor critice sau chiar eliminarea lor din partid. Acum cîteva luni, am citit în presă că Ion Diaconescu își amintea cum, în 1996, după victoria CDR și a lui Constantinescu în alegeri, Geoană l-a sunat și i-a spus: ”I-am învins!”. Mă întreb dacă tot așa l-o fi sunat și pe Băsescu, anul trecut.

    Azi, Mircea Geoană se vaită că se vrea punerea botniței în PSD, uitînd că el nu a avut rezerve în a-l lovi peste gură pe însuși Ion Iliescu și doar intervenția altor lideri l-a salvat pe fondatorul partidului de excludere, în mai 2005. Prețul plătit de Ion Iliescu a fost un infarct, de supărare, urmat de cinci stenturi la inimă. Cînd a fost întrebat de jurnaliști, mai apoi, de șansele lui Iliescu de a fonda alt partid, Mircea a rînjit și a răspuns: ”Nu știu, întrebați medicii”. Cinism împins la extrem, să recunoaștem. Același cinism pe care l-am regăsit și în osîrdia cu care a îndepărtat valorile din partid, a sugrumat înscrierea de membri noi, a promovat lichelele și a călcat în picioare demnitatea unor oameni cărora, politic vorbind, nici pantofii  nu ar fi meritat să le curețe.

    În realitate, pentru PSD, Geoană a fost un soi de anti-Bute: dacă boxerul a cîștigat de șase ori meciurile pentru centura supremă, Mircea le-a pierdut pe toate șase ale lui. Reputatul psihiatru dr.Florin Tudose spunea, la un moment dat, într-un interviu, că Geoană deține profilul perdantului absolut. Posibil. Remarc, însă, că nu și-a pierdut tupeul cînd e vorba de dat sfaturi, întinse chiar pe cîteva zeci de pagini, dacă îi cuantifici discursul ne-rostit, pregătit pentru congres. ”Riscul cel mai mare pentru PSD în acest moment este ca, uitându-se prea mult în sondaje, să nu se mai uite și către electorat” mai scrie el în document. Dacă aș fi malițios, l-aș întreba: spre care electorat? Cel din New-York, din Colorado, din Paris ori din Sharm-el-Sheikh? Prietenii știu despre ce vorbesc...

    Continuare
  • 132 comentarii

    12423 vizualizari

    O lectie de neuitat servita Romaniei de ”fetele de bronz”

    O lectie de neuitat servita Romaniei de ”fetele de bronz”


    Handbalistele din echipa națională ne-au servit azi tuturor o lecție de neuitat. O lecție a bunului simț, a modestiei și a tăriei de caracter. Nu, nu mă refer la dîrzenia cu care au luptat în finala mică învingînd Danemarca și obținînd medalia de bronz. Să fii a treia echipă a Europei nu e deloc puțin, mai ales cînd ai de înfruntat echipe cu tradiție în acest sport și care beneficiază de condiții de pregătire infinit superioare.

    Mă refer la altceva, și anume la un gest superb, aproape fără precedent, care demonstrează că demnitatea nu a murit încă în această țară atît de vitregită. La faptul că tinerele noastre au refuzat să fie decorate la Cotroceni, de către președintele țării, pentru reușita lor sportivă. "Fetele au spus că nu vor să fie primite la Palat. Dacă ieșeau campioane, era altceva. Vor să fie primite în principal de suporteri și familii", a declarat pentru presă Cristian Gațu, președintele federației. Cuvinte simple, dar expresive, izvorîte dintr-o mare noblețe.

    Nu vreau să se creadă, de această dată, că aplaud o frondă anti-băsesciană, în primul rînd pentru că sunt sigur că nu asta a fost intenția fetelor noastre, iar în al doilea, că a duce un asemenea gest de vis pe tărîmul răfuielilor politice ar fi ca și cum ai zvîrli un trandafir alb proaspăt înflorit în noroi. Nu, sunt sigur că handbalistele noastre nu vor decorații de la președinte doar pentru că simt că nu merită asta...Cred că sunt convinse că puteau mai mult, iar dacă nu a fost să fie, nu țin morțiș nici să se împăuneze lumii întregi cu locul trei.

    De ce spun că fetele noastre de bronz ne servesc tuturor o lecție? Pentru că România ultimelor două decenii s-a obișnuit să fie una a lipsei de performanță în mai toate domeniile, din păcate, dar, nu știu cum și de ce, chixurile noastre sunt generos răsplătite. Sistemul național de decorații și medalii este conceput într-un fel, poate, unic în Europa, de cele mai înalte onoruri beneficiind un număr uriaș de persoane, dar unul foarte mic de personalități.
    Nu vreau să amintesc cum prestigioasa ”Steaua României” a ajuns să fie returnată cu dispreț de oameni care, efectiv, o meritau, doar pentru că ea fusese decernată unor nulități. Iar a te alătura, fie și într-o vitrină a distincțiilor, de nulități e periculos, pentru că ceilalți s-ar putea să nu observe diferența. Președinții de după 1989  au acordat loturi de cîteva sute de medalii importante odată, și-au onorat medicii personali, fotografii, frizerii, consilierii, secretarele, șoferii, finii de cununie șamd. Au fost decorați, la grămadă, pînă și infractori de drept comun, ori foști securiști, iar apoi ne-am umplut de penibil retrăgîndu-le distincțiile. România geme de cavaleri ai Ordinului credincios și de alți ”laureați”. La Bellu nu mai vezi o înmormîntare fără onoruri militare, deși veteranii de război, singurii care ar merita asta, își trăiesc ultimele zile din pensii de mizerie.

    Nici politicienii nu trebuie să ocolească lecția fetelor de bronz. Avem lideri politici care își fac un titlu de glorie din faptul că au ieșit permanent pe locul secund într-o cursă de doi, ori care își umflă biografiile de pe bloguri cu seria alegerilor în care au obținut, sistematic, doar ”medalia” de argint ori de bronz. Avem partide bete de fericire că stau pe locurile 4-5 în sondaje, și ar vrea ca toată lumea să le aplaude. Avem senatori și deputați mîndri că reprezintă boborul după ce s-au ales de pe locurile 3-4 la redistribuirea redistriburii, unii cu cîteva sute de voturi mari și late. Și avem profesioniști de marcă în guvern, care au absolvit facultățile pe ultimele cinci locuri dintr-o generație de sute de studenți, dar care se comportă de parcă iau săptămînal premiul Nobel.

    Și, că veni vorba de Nobel, avem intelectuali de ”valoare”, doar fără opere, care se umplu reciproc de medalii aurite și onoruri create de unii pentru alții, dar care amușinează Nobelul de la distanțe stelare. Iar cînd îl ia o Herta Muller nu știu cum să o cocoșeze cu ”laude” izvorîte din invidiile mărunte ale unor caractere meschine.

    Am spus fetele de bronz? Greșesc, astăzi am descoperit că, măcar în sport, avem fete de aur și de diamant...

    PS: Poate nu ar fi un gest lipsit de temei dacă fostul meu coleg de partid, Mihai Mălaimare, membru marcant al CNA în prezent, față de care continui să am multă prețuire, și-ar prezenta scuze publice pentru că le-a etichetat pe fetele noastre, pe blogul propriu, drept ”o echipă de proaste cu un antrenor cretin”.



    Continuare
  • 195 comentarii

    28515 vizualizari

    Romania isi recistiga demnitatea in strada

    Romania isi recistiga demnitatea in strada

    Analizînd la rece manifestările de stradă izbucnite în ultimele zile, nu te poți împiedica să remarci că fiecare popor are trăsături de caracter proprii, la fel cum are fiecare individ.

    Goethe spunea cîndva ”Întotdeauna am simțit o profundă tristețe la gîndul că poporul german, în care fiecare individ este atît de respectabil, luat la grămadă este atît de lamentabil”. Uneori, s-a dovedit că la noi, românii, e puțin invers.
    Putem avea existențe terne, mărunte, șterse, sărmane, dar cîteodată suntem capabili de momente de spectaculoasă solidaritate, de minunată interconectare sufletească.



    ”Deșteaptă-te române” a fost scris de poeți pentru a lansa un mesaj elocvent de trezire a poporului român, răbdător, în general, la maxim. Politicienii, din care am făcut și eu parte, prin pragmatismul lor, reușesc în general să transmită mesaje corecte poporului, să-l liniștească, să transmită, dacă sunt de bună credință, speranța unui trai mai bun în viitor, speranța unui loc de muncă. În acest fel încearcă, normal, să-și mențină și propria poziție politică.

    Din păcate, actuala conducere a țării, prin tupeul nemăsurat pe care îl demonstrează principalii săi exponenți, Băsescu, Udrea, Boc șamd scoate la iveală adevărul crunt, anume că pentru ea puterea e un instrument pe care e dispusă să îl păstreze cu orice preț, cu orice sacrificiu, mințind, călcînd în picioare principii, orice valoare dar, mai ales, valorile democrației în ansamblul lor. Românii sunt răbdători, cum spuneam, sunt modești, se mulțumesc cu puțin și dispuși să facă sacrificii, uneori supreme. Acest lucru l-a înțeles și l-a speculat abil și pervers Traian Băsescu. Românii nu sunt în stradă doar pentru neajunsuri, pentru cu au frig în case și frigidere goale. Ei sunt pe stradă mai mult pentru că au fost jigniți în ființa lor, li s-a călcat în picioare demnitatea proprie, la nici două decenii după ce abia și-o recîștigaseră cu sînge, riscuri și sacrificii umane.

    Impunerea prin forță, prin dictat, a supremației unui singur om, nu a mai putut fi înghițită în momentul în care cetățenii au fost loviți în, poate, cel mai sensibil punct: sănătatea lor și a familiilor.

    De ani de zile, presa semnalează furturile și jafurile din sectorul sanitar, nu era nimic nou sub soare, dar, în momentul în care s-a depășit orice limită și s-a încercat să se impună jaful ca regulă, prin lege, s-a umplut paharul. A fost greșeala capitală a acestui regim. Chiar dacă a încercat să dreagă busuiocul prin retragerea legii sănătății și reintegrarea doctorului Arafat, a uitat să retragă și restul de legi promovate prin mizerabile asumări ale răspunderii, și să reintegreze specialiștii îndepărtați de politruci. Cu o floare nu se (mai) face primăvară.
    Acum, mai au o singură șansă teoretică, aceea de a limita pierderile prin alegeri anticipate. Dacă nu vor avea parte de mintea de pe urmă, soarta lor va fi mai cruntă decît a țărăniștilor, în 2000.
    Timpul nu mai are răbdare cu ei, iar românii descoperă ce înseamnă recîștigarea demnității prin ieșirea în stradă, prin ”scenele de uliță”, cum le numea un alt rebel anti-putere, gazetarul Eminescu acum un veac și mai bine.

    Continuare

    Tag-uri:

Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii