• 145 comentarii

    29512 vizualizari

    Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele, puține, care încă mai sunt. Lumea, spun înțelepții, se conduce mai mult cu simboluri decît cu legi, iar faptul că noi, românii, am ajuns deficitari la acest capitol se răsfrînge din plin asupra mersului societății.

    S-a spus de multă vreme, după revoluție, că România ar avea nevoie de un șoc identitar pentru a-și reveni în plan moral, după decenii întregi, să nu zic secole, în care a fost umilită de străini, ori chiar de români înșiși. Necazul e că nimeni nu prea știe cînd, cum și de unde ar trebui să vină respectivul șoc.
    Românii sunt în criză de simboluri, devine tot mai clar pe an ce trece.
    Lipsesc personalități-simbol, pentru că fiecărui aspirant la această titulatură îi apar, mai devreme sau mai tîrziu, pete necurate în biografie și se alege praful.
    Lipsesc gesturile-simbol cu mare ecou.
    Lipsește, cum spuneam, prețuirea chiar pentru simbolurile naționale.
    Pe vremuri, se murea pentru drapel; azi ne vine greu și să îl arborăm la geam, de Ziua Națională. Americanii își înfig, mîndri, drapelul și în hamburgeri; la noi lipsește și de pe fațada marilor instituții.

    Salut cu acest prilej recenta campanie a trustului Intact, ”Pe Tricolor e scris unire”, derulată pe parcursul lunii care precede ziua de 1 Decembrie și în care românii sunt îndemnați să arboreze drapelul național cît mai mult și cît mai des, în numele idealului unității naționale.

    Nu alte sentimente m-au animat, e locul să o spun aici, pe la sfîrșitul agitatului an 1997, cînd am decis să inițiez un proiect de lege prin care se instituia Ziua Drapelului Național, pe 26 iunie, în amintirea zilei în care, în timpul revoluției de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică, cînd a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.

    Nu mult după aceea, prin votul Parlamentului, inițiativa mea a devenit legea 96/1998, de atunci, în fiecare an, Ziua Drapelului Național fiind marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

    E un pas mic, la care mi-am adus modesta contribuție, după puterile mele; pînă la a redeveni un popor capabil să fie animat de simboluri majore mai e, însă, cale lungă. Campania Antenelor e, și ea, un alt pas demn de salutat, deși ironia sorții face ca sintagma ”E scris pe Tricolor unire”, care inspiră numele ei ,să fie opera ”marelui cîrmaci” Ceaușescu, cel care și-a băgat, la un moment dat, nasul pînă și în versurile cîntecelor și poeziilor de răsunet ale neamului.
    Cum se știe, titlul original al cîntecului devenit – altă ironie a sorții – imnul național al Albaniei, era ”Pe al nostru steag e scris unire”, muzica Ciprian Porumbescu, versurile Andrei Bârseanu.

    Ceea ce e important, însă, dincolo de amănunte, e ideea de unitate națională, de oprire a dezbinării, a disoluției statului, a societății și așa mai departe, un proces care, cum spuneam, ia amploare de la an la an și a ajuns să genereze avertismente severe pînă și din partea marilor cancelarii, precum Washingtonul, vezi recentul mesaj al lui Gitenstein.

    România și românii au nevoie de simboluri, de prețuirea adevăratelor valori, de regăsirea demnității naționale, trebuie să-și recapete liniile autentice de conduită civică și socială. Și, cel mai important, să învețe să se scuture de falșii moraliști și profeți de mucava, fie ei din cultură, politică ori alt domeniu, care au invadat-o în ultimii ani, cocoțîndu-se pe umilința, modestia și discreția oamenilor cu adevărată aleasă educație și autentic bun simț.
    Fără reformă morală, relansarea social-politică și economică nu va fi posibilă, ori dacă va fi, nu va îndrepta mare lucru.


    Continuare
  • agrafa 107 comentarii

    28052 vizualizari

    Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta guvernare, pe de alta, din păcate, se vede tot mai clar că lipsește o gîndire economică autentică, imediată ori de perspectivă, iar aici, principala vină cred că aparține noului ministru al Economiei, liberalul Daniel Chițoiu.

    Ca unul retras de ceva vreme, mă interesează mai puțin interesele și aranjamentele de tip politic, dar, cînd vine vorba de economie propriu-zisă, lucrurile se schimbă și îmi vine greu să nu observ anumite nereguli. Unele destul de serioase cît să creeze probleme majore USL, alianță care și-a propus să cîștige detașat alegerile din toamnă, dar mai ales sa creeze probleme României și românilor prin dispariția unor locuri de muncă și incapacitatea de a crea altele noi.

    USL are, în primul rînd, o mare problemă la ministerul Economiei, acolo unde a fost adus un personaj destul de șters, să o recunoaștem, dl.Daniel Chițoiu, lucru care nu înseamnă automat că nu putea face treabă bună.
    Numai că timpul trece și în loc de proiecte consistente și chiar oarece realizări, asistăm numai la gafe și stîngăcii. Pare că ministrul e numai un purtător de vorbe între premier și OPSPI, în timp ce mesajele pentru mediile de afaceri lipsesc cu desăvîrșire.

    Personal, țin legătura strîns cu oameni de afaceri, cu lideri de sindicat pe care i-am cunoscut în perioada propriului meu ministeriat, cu analiști și specialiști în economie, astfel că pot spune, fără teama de a greși, că știu cam în ce fel se prezintă lucrurile în economia reală.
    Și nu prea stau bine deloc.
    Au apărut deja bîlbîieli de proporții, ca să nu le spun erori majore de-a dreptul, cum ar fi scandalul Oltchim, Hidroelectrica șamd, care pot costa scump statul român în perioada care urmează.
    Micile întreprinderi continuă să falimenteze pe capete, producînd șomaj cot la cot cu mari companii de stat ca și lichidate, gen Termoelectrica. În loc să se propună proiecte majore, sunt omorîte pînă și cele care mai erau. În loc să fie aduși specialiști de valoare recunoscută - dacă tot se vrea aducerea unor manageri din mediul privat în fruntea unor companii de stat -, sunt promovați cei cu experiență în falimente și insolvență sau persoane fără nicio calificare.


    Pentru a determina creșterea economică, ar trebui stimulate exporturile, așa cum sugerează și Banca Națională, ar trebui lichidate cheltuielile arbitrare în toate companiile de stat, ar trebui create programe speciale de marketing pe diverse piețe etc. Trebuie luate măsuri urgente pentru creșterea cererii interne, dar pentru asta trebuie rezolvată problema scăderii veniturilor românilor, din ce în ce mai accentuată.

    În loc de asta, se aude că prin ședințele de partid, unii miniștri liberali se vaită că nu primesc mai mulți bani pentru tocat în te miri ce proiecte superficiale ori de impact ”personal”, eufemistic vorbind.
    O parte din vină îi aparține clar și primului ministru, care nu ia taurul de coarne suficient de vîrtos, pentru că cine greșește trebuie să plătească și, în mandatul USL de pînă acum, s-a greșit încă prea mult, de aici și problemele care încep să se simtă în sondajele de opinie. În calitate de lider la capitolul încredere din sondaje, Victor Ponta are suficient capital politic pentru a face schimbările și ajustările necesare, pînă nu e prea tîrziu. Altfel, așa cum ne-am obișnuit, după alegeri mulți viteji se vor arăta, pentru a explica, eventual, de ce USL a luat mai puțin decît lăsa impresia, la momentul preluării guvernării.

    P.S.: Oare ministrul Economiei a aflat că vine iarna? Nu de alta, dar nu am întîlnit pînă acum nicio referire în presă la activitățile de pregătire a iernii, cum ar fi asigurarea stocurilor de gaze și alți combustibili, mai ales că se anunță o iarnă destul de grea. Probabil, însă, că sunt mai importante pregătirile pentru cîștigarea unui nou colegiu, în decembrie, decît încălzirea populației.

    Continuare
  • agrafa 239 comentarii

    42912 vizualizari

    Ultima sansa a Romaniei

    Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt aşteaptă oamenii de la noi. Vreau să vorbesc cu colegii mei ce avem de făcut în zilele următoare din punct de vedere economic”.


    Rugămintea de mai sus aparține premierului Ponta, în dialogul cu o jurnalistă care îl chestiona despre conflictul cu Băsescu și reprezintă, după părerea mea, un apel firesc către încetarea unei stări aberante de permanent conflict pe scena politică de la noi. O stare care a ajuns să reprezinte în România normalul și să fie percepută ca atare de toți cetățenii. Altminteri, greu de înțeles de ce ar fi mai interesați românii de războiul premier-președinte, guvern-CCR, putere-opoziție, Năstase-procurori șamd decît de siguranța zilei de mîine, de locuri de muncă, de restanțele la bănci și de ce vor pune la prînz copiilor pe masă.

    Europa e în fierbere, nu doar din cauza caniculei, ci pentru că Uniunea e în pericol de destrămare, la porțile turcești ale bătrînului continent se aude zăngănit de arme și zgomot de război, iar românii își sparg capetele pe tema adevăratei reprezentări la Consiliul European: președinte ori premier?

    Mă rog, cetățenii sau presa care pretinde că le reprezintă interesele, personal nu sunt convins că e chiar așa o temă de discuție în familii cine ar trebui să meargă la Bruxelles și cine nu.
    Ceea ce e important de menționat – și aici e vestea îmbucurătoare – e că tînărul premier Ponta, ”student” la cursuri intensinve la facultatea din Palatul Victoria, a învățat rapid o lecție: aceea că scandalurile mediatice sunt una, iar prioritățile țării alta.

    Meseria de premier se învață din mers, iar liderul PSD arată că deține tot cei îi trebuie pentru a învăța repede și bine, și pentru a aplica ceea ce învață.

    România are nevoie de reintegrarea în normalitate, și normalitatea înseamnă politicieni responsabili, înseamnă renunțarea la scandaluri infinite, la interpretări după ureche ale legilor, la amestecul perpetuu al serviciilor secrete în tot ce mișcă. Are nevoie de relansare economică, de locuri de muncă, de protecție socială pentru cei defavorizați, de privatizări inteligente și de management competent, de reformă a statului și de stimulare a cercetării.
    Are nevoie de stoparea migrației care ne lasă fără forța de muncă cea mai calificată și fără materia cenușie cea mai competentă.

    Are, mai ales, însă, nevoie de desprinderea de un trecut tenebros, în care țara a ajuns teren de experiențe nulear-politice pentru lideri-jucători și șlehtele din umbra lor. Și a mai ajuns peisajul marquezian în care politicieni fără bacalaureate îi caută pe alții la doctorate.

    Iar pentru asta, Ponta are nevoie de înțelegere, de încredere și de sprijin, în special din partea clasei politice, atît cît a mai rămas în ea responsabilitate și bun simț.
    Așa cum a început munca la palat, Ponta dă semne că ar putea fi șansa de evadare a României din plutonul țărilor bananiere sub aspect moral-politic (că bananele adevărate tot din import le aducem), șansa de regăsire a demnității pierdute a românilor, șansa de ridicare din genunchii în care prea mult am stat, umili și umiliți, în ultimul deceniu. Cine umblă cît de cît peste hotare știe bine la ce mă refer.

    A rata și ultima șansă care ne-a mai fost oferită, prin debarcarea odioasei guvernări portocalii, înseamnă a ne bate joc de viitorul nostru, al copiilor și nepoților noștri, iar asta nu trebuie să se întîmple.
    Treziți-vă, politicieni responsabili, strîngeți rîndurile și întoarceți-vă privirile către popor: guvernarea USL e, poate, ultimul tren în care ne mai putem urca pentru mult timp de aici încolo.
    Asta, dacă vrem ca România să nu mai fie țara în care a trăi ne ocupă, vorba pișicherului, tot timpul.


    Continuare

    Tag-uri:

  • agrafa 290 comentarii

    79589 vizualizari

    Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot impune eleganța și bunul simț atunci cînd nu le-ai obținut la timp, prin educație. În fapt, mult lăudatul premier dovedește de cîteva zile încoace că nu știe să piardă frumos și că are aceeași școală a șmecheriei balcanice ca și cei ce l-au emanat.

    În mod firesc, guvernul debarcat prin moțiune și promovat de o coaliție sfărîmată ar trebui să se îngrijească strict de predarea gestiunii către succesori. Așa e civilizat, așa prevede legea și așa au procedat, spre exemplu, miniștrii PSD, între care m-am numărat, în ultimele zile ale lui 2004, după venirea regimului DA la putere. Atunci, fiecare nou demnitar a primit un raport amănunțit al situației din minister, la zi, pentru a ști cu precizie ce ia în primire.
    Ce face guvernul Ungureanu, în schimb, în zilele după căderea în parlament, desigur, atunci cînd nu se laudă sforăitor cu marile performanțe din cele două luni la post?

    Cu totul altceva, din păcate.

    Astfel, guvernul continuă numirile, pe ultima sută de metri, de oameni provenind din clientela de partid în funcții călduțe de stat, în țară ori peste hotare, continuă alocarea discreționară de bani de la buget către aceiași clientelă și semnează, în general, tot felul de acte care ar trebui lăsate în sarcina viitorului executiv.
    Dacă parlamentarii ori simpli membri ai PDL se comportă de mai multă vreme de parcă partidul s-a făcut definitiv praf și pulbere, guvernul Ungureanu lasă impresia exact contrară.
    Bani de la buget pentru biserici, într-un dintre ultimele ședințe? În ce țară s-a mai pomenit un asemenea demers, parcă special pentru a transmite mesajul sfidării?
    Nu mai vorbesc de jocul penibil de-a ”uite banii, nu sunt banii”, în materie de creștere a salariilor.

    De fapt, ceea ce urmăresc pedeliștii e simplu: victimizarea. Numind pe funcții oameni despre care se știe că vor fi înlocuiți curînd de succesori, guvernarea MRU nu vizează decît o lungă și sfîșietoare victimizare publică, sperînd că asta va mai ajuta electoral, în toamnă.

    În 2009, PDL a debarcat dintr-un condei zeci de prefecți ai PSD, deși aceștia cîștigaseră concursuri legale de numiri pe post ca înalți funcționari publici.
    În același an, pe Boc nu îl impresionase nici măcar decizia Curții Constituționale, care declarase ilegale schimbări de acest tip prin ordonanțe de urgență; azi, înțeleg că își manifestă regretul. Sigur, e ușor să regreți și să îmbraci haina democratului DUPĂ ce pierzi puterea.

    În realitate, intențiile actualei puteri vizavi de politizarea criminală a structurilor de stat erau vizibile încă de acum cîteva luni, cînd PDL depunea la Senat o iniţiativă aiuritoare conform căreia atît funcţionarii publici, cît şi înalții funcţionari publici nu vor mai fi obligaţi să-şi depună demisia în cazul în care vor intra în cursa electorală pentru posturile de primari, preşedinţi de consilii judeţene, senatori, deputaţi sau consilieri locali şi judeţeni. Asta însemna, evident, dreptul de a se înscrie în partide politice pentru a putea candida.

    Incredibila propunere venea la doar cîteva luni după ce Boc însuși anunța intenția introduceri unei legi prin care politizarea să se oprească strict la nivelul miniștrilor și secretarilor de stat, astfel încît oamenii din celelalte structuri să își păstreze posturile indiferent de regimul politic.

    Încă o dovadă că pedeliștii una vorbeau și alta fumau.

    Nici nu e de mirare că au apărut cazuri halucinante, precum numirea lui Radu F.Alexandru la CNA, acesta refuzînd timp de o lună să demisioneze din Senat, conform legii. Finalmente, a ales Senatul, aruncînd toată tevatura numirii la capitolul ”bătaie de joc guvernamentală”.

    Luna trecută, presa relata pe larg despre ordinele pe firul scurt primite de directorii din deconcentrate de la PDL privind obligativitatea susținerii financiare a partidului și aducerii a cel puțin 20 de voturi fiecare pentru partid, în alegeri.

    Peste cîteva săptămîni, odată cu necesara primenire a structurilor statului de politrucii pedeliști va începe, prevăd de acum, o infinită boceală pe toate canalele privind ”execuția” bravilor ”profesioniști” din companiile statului.
    Și, pentru că efectul de imagine trebuie să fie cît mai spectaculos, premierul MRU cel școlit la Oxford nu prididește să semneze pînă în ultima secundă numiri peste numiri.
    PDL a putut observa de-a lungul ultimilor ani că bocetul poate fi o strategie bună de imagine (Băsescu a fost un ”profesor” bun), dar nu a înțeles, probabil, că, aplicată excesiv, ca orice strategie sfîrșește prin a obosi și plictisi.

    Continuare
  • agrafa 283 comentarii

    29872 vizualizari

    Lectia servita de un mare om politic: Tony Blair

    Lectia servita de un mare om politic:  Tony Blair

    Vizita făcută în România de către fostul premier britanic, Tony Blair, la invitația PSD, a reprezentat prilejul mult prea rar, din păcate, de a asculta pe viu o lecție de politică matură, de mare anvergură. O lecție probabil prea superficial recepționată într-o țară ca România, unde ”viziunea” și angajamentele politice durează de dimineață pînă după prînz, maxim pînă a doua zi. Un extraordinar om politic, un bărbat de stat, Blair ne-a arătat ce înseamnă să ai capacitatea de a arunca o privire departe, în viitor, și să clădești avînd în minte un model îndepărtat de societate așa cum își doresc oamenii. Să clădești durabil, să gîndești în perspectiva, iată esența unui discurs care m-a impresionat și din care am să reproduc cîteva fragmente, așa cum am apucat să mi le notez după televizor.
    Tony Blair, despre rostul Europei de azi
    ”Cred în Europa, în viitorul acesteia şi în rolul naţiunilor ca România, ca cea britanică, în Europa. Uităm mult prea uşor că au fost pe continentul nostru multe secole de diviziuni şi de război. Uităm mult prea uşor...Oricare ar fi fost provocările, am avut multe decenii de pace şi stabilitate. Totuşi, criza europeană ne obligă să avem în vedere pentru secolul al 21-lea care este baza şi raţiunea de a fi a UE, de astăzi. În opinia mea, această raţiune astăzi trebuie să se modifice. Pentru generaţia părinţilor mei, rostul de a fi al Europei era foarte clar. Era vorba de pace. Raţiunea de a fi a Europei de azi se referă la putere. Rostul de azi al Europei se centrează în mod critic pe schimbările din întreaga lume
    Rostul Europei de azi, într-un tipar în plină schimbare, e ca ţările să se unească. Trebuie să facem asta pentru că nu putem fi puternici pe cont propriu nici economic, nici militar. Miza în Europa e cum să ne unim cît mai eficace, cu scopul de a rămâne puternici şi a avea o influenţă în lume. Avem două provocări, în Europa, pentru a atinge această poziţie. Prima e legată de moneda unică. Pentru a depăşi această situaţie ne trebuie măsuri pe termen scurt şi termen lung. Pe termen scurt, pentru ca moneda să supravieţuiască trebuie să fie clar că toată Europa o susţine. E important ca Europa să susţină moneda unică, ca naţiunile creditoare să stimuleze creşterea necesară, fiindcă fără creştere toate problemele de reformă structurală devin mai dificile pentru Europa, pentru a le depăşi. Întrebarea este: poate Europa să ia acum hotărârile necesare pentru a restructura economia astfel încât să fie în concordanţă cu politica ei? Aceasta este provocarea, pentru că altfel moneda unică e în pericol.
    Pe termen mai lung e important să se reformeze sistemul naţional european, serviciile, piaţa muncii, modul în care realizăm parteneriatul între patronate şi sindicate, aspect fundamental pentru viitorul Europei. A doua provocare e pe o agendă mai amplă şi decurge din ideea că Europa de azi trebuie să se refere la modul în care exercităm puterea. Trebuie să fie condusă de ideea că, în zone cheie, în care Europa se uneşte, se poate face ca naţiunile separate să devină parte a unei Europe mai mari. Mai ”multă” Europă înseamnă mai puţin stat naţional şi asta înseamnă nişte structuri internaţionale care să limiteze statul naţional. E foarte dificil pentru naţiuni să se strîngă împreună, dar sunt sigur că se poate în lumea de azi, dacă vrem să fim siguri că valorile rămâne puternice: democraţia, un sens profund al justiţiei, respectul la adresa fiinţei umane, indiferent de rasă sau convingere. În secolul 21, dominat de noi puteri emergente, noi avem unitatea şi puterea să ne facem vocea auzită, influenţa simţită, valorile noastre respectate şi să le permitem celor care cred că sunt majoritatea în lume şi vor să-şi trăiască viaţa în spiritul acelorași valori, să-şi poată trăi viaţa. E un moment crucial şi e nevoie de decizii majore pe termen scurt şi lung. Cred că Europa e viitorul nostru comun, sunt mândru de ţara mea, de ce a făcut în lume, de ce face acum în lume, dar, de asemenea, ştiu că pentru ţări ca a noastră, o parte din viitor e un viitor comun şi acel viitor comun e într-adevăr în Europa”.
    Aș mai adăuga un aspect notabil, anume că, întrebat ce ar face dacă ar fi premier al României, Blair a evitat, elegant, un răspuns concret, precizînd, însă, că e o mare diferență între lozinci și fapte, și că ceea ce contează e ce faci efectiv, nu ceea ce spui că faci.
    P.S. Mare păcat că, în politică, inițialele numelor seamănă, uneori, dar numai ele. În rest....nicio asemănare.



    Continuare
  • agrafa 259 comentarii

    42481 vizualizari

    O greseala fatala a romanilor: credinta in discursuri

    O greseala fatala a romanilor: credinta in discursuri

    Am avut parte, în ultimele săptămîni, de cîteva discursuri politice de nivel înalt care au stîrnit comentarii tumultoase, de sus pînă jos, mă refer la discursurile lui Băsescu de la investirea lui Diaconescu și cel din perioada manifestațiilor de protest, discursul lui Ponta de la învestirea guvernului, cele ale lui Mihai Ungureanu de la instalarea fiecărui nou ministru, discursul acid al lui Antonescu ca reacție la discursul lui Ponta și tot așa...Marea greșeală a românilor este că, din păcate, în 20 de ani nu au învățat încă o lecție amară: să nu mai judece politicienii după ce spun, ci după ce au făcut și fac. Diferențele sunt cel puțin catastrofale.

    Să luăm, de exmplu, cazul președintelui. Majoritatea discursurilor sale fac valuri, le comentează aprins politicienii, le comentează taximetriștii, coafezele, intelectualii. Probabil că și țăranii care cosesc fac pauze din cînd în cînd, dau cușma pe frunte și spun ”Băi Ioane, văzuși ce spuse Băsescu aseară?”. Parcă Eliade spune cîndva că nu știe vreo țară în care să se mai consume atîtea energii politice.
    Dacă am privi lucrurile prin perspectiva unei minime logici și al unui minim bun simț, însă, spusele lui Băsescu nu ar fi trebuit de multă vreme să mai merite cel mai mărunt comentariu. Ci doar efortul de a apăsa butonul telecomenzii.
    Asta, pentru că rar mai poți găsi atîtea contradicții, atîtea lejere deziceri, atîta inconsecvență, atîtea ”reevaluări”. Practic, nu există principiu pe care Băsescu să-l fi expus vreodată și pe care să nu-l fi folosit mai apoi la lustruitul pantofilor proprii.
    Copilul Petrică din poveste a strigat de atîtea ori ”Săriți lupul” încît a sfîrșit prin a nu mai fi crezut nici cînd a spus adevărul. Din păcate, Petrică-politicianul reușește, în continuare, să strige ce vrea și de cîte ori vrea și tot se mai găsesc naivi să îl asculte, ba chiar să-l creadă.

    Nu știu cum funcționează memoria colectivă a altor popoare, dar a noastră funcționează tare prost.
    Se uită prea multe și prea ușor.
    Se uită că avem un președinte și un lider de partid de guvernămînt, fost premier, care și-au făcut cariera declamînd principiile stîngii și au trecut peste noapte în partea cealaltă, la dreapta. Se uită că în acest partid se regăsesc foști pesediști, liberali șamd care strigau ”Jos PDL” cu aceeași tărie cu care strigă azi pe dos.
    Cum să fii îngăduitor cu noul ministru de Interne și discursurile sale dacă ți-ai aminti că, pînă acum vreun an, era unul dintre cele mai tăioase voci anti-putere din postura de distins liberal, aproape seară de seară pe ecranele TV. Trecerea dintr-o parte în alta s-a făcut peste noapte, aproape la modul propriu.

    Cum să nu ridici din sprîncene aflînd de la noul premier că a avut dintotdeauna principii de dreapta, deși s-a lansat în cariera pe extrema stînga, la PCR? Mă rog, scuza lui ar putea fi că pe vremea aia toate erau cu dosul în sus, deci dreapta era la stînga.

    Dacă românii ar ignora discursurile care le influențează dramatic opțiunile de vot și ar privi în profunzime la ce au făcut concret, în viața lor, cei care le rostesc, lăsînd, deci, faptele să vorbească, ar avea parte de surprize majore.
    Ar descoperi ”mari” politicieni care s-au apucat de multe fără a termina nimic, iar azi, fără a sesiza ironia, sunt fericiți cu etichete precum ”Pasaj început de Băsescu și finalizat de Oprescu”.
    Dacă s-ar face o cercetare, probabil că veterinarii ar putea confirma, mai în glumă, mai în serios, că pînă și maidanezii sterilizați de Băsescu au rămas cu un testicul intact, asta apropo de treburi neterminate.

    Și totuși, deși mai toți românii știu asta, continuă să urmărească și să disece discursurile prezidențiale, cu fascinația găinii hipnotizate de șarpe. Și nu doar pe cele prezidențiale.
    Iar atunci cînd nu înțeleg unele mesaje din discursurile politicienilor, mai ales ai puterii, sunt ”ajutați” de analiști care, la rîndul lor, pînă mai ieri scuipau unde azi ling și invers.
    Dacă cetățenii vor cu adevărat să facă un pas înainte în direcția reformei politice a țării, adevărata soluție e să ignore de aici înainte discursurile sforăitoare și să își îndrepte privirea către trecutul mai mult sau mai puțin apropiat, ori spre prezent, urmărind atent ce au făcut și ce fac, nu ce spun că fac politicienii, indiferent de culoare.
    Și să se preocupe nu de diplomele și bursele – adesea cumpărate la kil - ale respectivului candidat de președinte, premier, ministru ori deputat, ci de realizările profesionale și umane efective pe care le-a avut pînă la acel moment.

    Abia atunci se vor fi apropiat de esența lucrurilor și nu vor mai avea atît de des ocazia să se vaite, după fiecare rînd de alegeri, că au fost amarnic trași în piept.

    P.S.: Pentru că e important, ne rezervăm dreptul de a reveni, în viitorul apropiat, asupra temei discursurilor din politica mioritică.

    Continuare

    Tag-uri:

  • agrafa 245 comentarii

    35785 vizualizari

    Marirea pensiilor: Guvernul e in deriva si da mesaje confuze

    Marirea pensiilor: Guvernul e in deriva si da mesaje confuze

    Am urmărit cu interes, dar și cu o anume stupefacție mesajele de azi ale guvernanților, potrivit cărora sunt gata să demareze negocieri serioase cu FMI pentru a mai da drumul la șurub și a mări pensiile și salariile.

    Cu interes, spun, pentru că anunțul lui Boc e o recunoaștere clară că, pe fondul discuțiilor europene vizavi de posibila renunțare parțială la suveranitate a unor state din interiorul UE, România deja a făcut-o. Altfel cum se poate explica mersul cu jalba-n proțap la un organism internațional pentru a le reda românilor propriile lor drepturi, adică pensiile ciuntite abuziv de o putere incapabilă să administreze statul?

    Cu stupefacție, pentru că anul trecut a fost votat un buget de stat care prevede că nu va exista tot anul în curs vreo mărire salarială ori de pensii.
    Și pentru că mai există o legea a responsabilității fiscal-bugetare, care stipulează că majorările salariale cu șase luni înainte de alegeri sunt interzise, plus alte restricții asemănătoare, care transformă demersul guvernului într-unul profund ilegal.

    Concluzia care îmi vine în minte e că actualul executiv e complet în derivă, iar spaima îl face să acționeze haotic, sub imperiul inspirației de moment.

    Continuare

    Tag-uri:

  • agrafa 245 comentarii

    30546 vizualizari

    Adevaratele mesaje din discursul lui Traian Basescu

    Adevaratele mesaje din discursul lui Traian Basescu




    De aseară pînă acum, discursul președintelui e întors pe toate părțile de analiști, de presă, de politicieni și concluzia aproape comună, indiferent de tabere, e că a fost un dezastru, sau măcar dezamăgitor. Cu atît mai surprinzătoare ar putea apărea o opinie precum cea dezvoltată în rîndurile care urmează, potrivit căreia discursul a fost unul epocal, care marchează începutul unei noi ere și explică multe mistere de pe scena politică a ultimului an.

    Marea eroare a observatorilor este că discursul ar fi fost adresat românilor, fie ei și numai susținătorii președintelui.
    Într-adevăr, din perspectiva unui român, discursul e aiuritor și găunos, în orice caz la ani-lumină distanță de ceea ce se aștepta.
    Abordat dintr-un alt punct de vedere, însă, mesajul președintelui explică multe și anunță la fel de multe.

    Mai exact, am asistat aseară la un mesaj destinat strict urechilor unor mari cancelarii occidentale, începînd cu cea de la Washington. Un mesaj pentru marii licurici, dacă vreți. (Ceea ce explică și micile diferențe între textul rostit de președinte în direct, unde Traian a mai dat-o ”popular” și cel postat pe siteul președinției, ceva mai sec și mai concis)

    Un mesaj disperat, în care un politician cere ajutor de afară pentru a fi re-valorizat înăuntru, pentru a putea rămîne un pilon geostrategic.
    Nu mai e demult un secret că forța de după 2004 a lui Băsescu a venit din predispoziția către un parteneriat aproape necondiționat cu americanii, aflați în căutare de aliați strategici în această parte a globului. Venirea crizei a însemnat șansa lui Băsescu de a-și relansa relațiile și cu unii lideri grei europeni, de aici precipitarea președintelui de a anunța mereu primul deciziile dure contra populației și de a nu se abate de la linia trasată de organismele europene.

    Marea problemă a președintelui a apărut cam cu un an în urmă, atunci cînd premierul Boc și oamenii săi au început să prindă rădăcini solide la guvernare și în partid, iar executivul și PDL au început să nu mai asculte necondiționat ordinele Cotrocenilor, în ciuda unei impresii publice contrare.
    Am asistat, anul trecut, la o ciudată campanie a procurorilor mult mai mult contra pedeliștilor decît contra opoziției, cum te-ai fi așteptat, precum și la declanșarea unei campanii media ample pe tema necesității unor noi partide, curate și moderne. Interesant, dar cei care răspîndeau aceste idei era strict oamenii Cotrocenilor.

    În fapt, a fost vorba de tentativa tot mai disperată a președintelui de a ține PDL sub control în condițiile în care supușii săi de altădată îl sfidau tot mai tare.
    Pentru a doua oară după 2004, Traian s-a văzut pus în situația de a pierde controlul guvernării. Încă un Moliceanu a devenit Tăriceanu.
    Mai rău de atît, protestele de stradă din ultimele zile nu au generat nicio contramanifestație pedelistă de sprijin, nicio mișcare semnificativă în apărarea președintelui, al cărui cap e cerut insistent de oameni.

    O ruptură totală de PDL se întrezărește, dar asta i-ar crea președintelui dificultăți majore în ducerea la capăt a mandatului, din care mai are trei ani zdraveni.


    Concluzie e că Băsescu are nevoie urgent de sprijin pentru a-și întări poziția, iar dacă mijloacele interne le-a epuizat, nu i-au mai rămas decît ”licuricii”.

    Președintele are nevoie de mesaje oficiale și explicite de sprijin din partea marilor cancelarii, are nevoie de vizite de stat, are nevoie de primiri la Cotroceni. Adică ceva ce nu s-a mai întîmplat de mult, lăsînd impresia că nici măcar americanii nu-și mai aduc aminte numele lui.

    Schimbarea lui Baconschi nu a fost produsă de postarea pe blog, ci de incapacitatea acestuia de a reprezenta interesele președintelui peste hotare și de a aranja vizite externe. De aici și mesajul către noul ministru, Cristian Diaconescu, potrivit căruia îl așteaptă sarcini grele. Știut drept un om al americanilor, Diaconescu va trebui să revitalizeze urgent în special relația cu Washingtonul.
    S-a văzut clar în ultima vreme că pe Băsescu îl deranjează profund lipsa de implicare de partea sa a oficialilor SUA, lipsa unei invitații onorante la Casa Albă etc, de aici refuzul de a participa la Ziua Americii și alte semnale indirecte.

    Cum poate obține președintele sprijinul dorit? Simplu: prezentînd România ca pe o țară în care scena politică e un dezastru, ocupată de partide iresponsabile și incapabile de reformă măcar în ceea ce le privește pe ele însele, darmite statul. Conturînd acest peisaj apocalptic, președintele se scoate în evidență ca unica oază de stabilitate, de maturitate, drept unicul partener cu care se mai poate discuta lucid și pragmatic. Un personaj care trebuie susținut și păstrat.
    De aici atacurile vehemente din discurs la adresa partidelor, în special PDL, ceea ce a derutat pe mulți.


    Să vedem, pe scurt, acele mesaje ale președintelui adresate direct partenerilor externi și să le comentăm:

    ”Marea problemă a populaţiei este ce se întâmplă în continuare, iar eu vreau să le spun românilor că ştiu ce trebuie făcut”.
    În traducere: eu am know-how-ul, spre deosebire de restul politicienilor care bîjbîie.
    ”Peste 80% dintre români au votat pentru Parlament unicameral şi pentru un număr maxim de 300 de parlamentari. Toate partidele fără excepţie se fac că uită de votul pe care românii l-au dat în noiembrie 2009, însă nu ezită să spună că ascultă vocea poporului. Eu nu aş crede pe niciunul din ei atât timp cât nu respectă acum un vot dat de români în proporţie de peste 80%. Repet: nu vizez niciun partid anume, ci toate partidele; indiferent ce declară, niciunul nu a vrut să mişte lucrurile înainte”.
    Traducerea: eu sunt consecvent în principii, partidele nu.

    ”Va trebui să continuăm lupta împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale”.
    Traducerea: un mesaj foarte drag urechilor occidentale, mai ales că în ultima vreme s-au întețit reclamațiile privind șpaga cerută investitorilor străini.

    ”Va trebui să creăm locuri de muncă valorificând banii europeni prin crearea de întreprinderi mici şi mijlocii şi - de ce nu? - prin redeschiderea exploatărilor miniere care au devenit rentabile ca urmare a creşterii costului metalelor”.
    Traducerea: sunt gata să dau drumul exploatării de la Roșia Montana.

    ”Avem nevoie de oameni politici credibili şi acest lucru nu se poate face decât prin transparenţa cheltuielilor publice. Degeaba miniştrii vor anunţa proiecte pe care le-au făcut, dacă cetăţenii nu vor putea accesa în orice zi site-ul ministerului pentru a vedea aprobările pentru cheltuirea oricărui leu. Numai aşa Guvernul, politicienii de la nivel local, vor putea ieşi de sub suspiciunea fraudării fondurilor publice”.
    Traducerea: e pusă la zid aceeași problemă a corupției și lipsei de transparență care enervează cancelariile vestice.

    ”Avem nevoie de eficientizarea regiilor autonome şi avem nevoie de desfiinţarea clientelismului politic la nivelul desemnărilor pe funcţii la conducerea acestor regii”.
    Traducerea: încă un cui bătut în palma guvernului și a PDL, odată cu recunoașterea clientelismului politic.

    ”Ştim unde suntem, ştim ce avem de făcut, ştim care este orizontul pentru ca la terminarea crizei România să poată valorifica din plin şansa ieşirii de criza economică europeană şi, îndrăznesc să spun, globală. Vor câştiga bătălia cu viitorul naţiunile care vor avea state flexibile, administraţii debirocratizate şi care vor fi pregătite să absoarbă şansa relansării economice”.
    Traducerea: un mesaj drag în special marilor puteri europene, speriate că ar putea fi obligate să ducă în cîrcă mult și bine state mai sărace incapabile de reformă statală.

    ”În momentul de faţă nu se mai poate miza pe investiţiile străine pentru crearea locurilor de muncă, cel puţin în Europa investiţiile străine au scăzut foarte mult. De aceea, orientarea corectă a resurselor de investiţii pe care le are anul acesta bugetul de stat este esenţială pentru menţinerea locurilor de muncă şi creşterea numărului acestora”.
    Traducerea: promit să nu vă mai cer  fonduri și investiții masive în țara mea, o să încerc să mă descurc cu ce am.

    ”Un dictator pe care îl înjuri de dimineaţa până seara nu îmi pare a fi chiar un dictator”.
    Traducere: se garantează libertatea de exprimare, aspect foarte important pentru statele democrate.

    ”"Băsescu conduce PDL". Aici nu mai am niciun comentariu decât să vă spun că, dacă l-aş fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus”.
    Traducerea: se reia obsesiv teza eșecului PDL ca partid la guvernare.

    ”M-am implicat pentru că ţara avea nevoie de aceste legi, iar cei care îmi recomandă să mă duc pe Muntele Găina să contemplez ce se întâmplă şi, din când în când, să mediez se înşală. Nu aşa se comportă un Preşedinte, mai ales când statul, când ţara lui, când poporul lui trece prin momente de criză şi de transformări fundamentale ale instituţiilor statului”.
    Traducerea: dacă mă sprijiniți pe post, eu, unul, sunt gata să ma bat pînă la capăt.

    ”Nu am nimic de schimbat în comportamentul pe care l-am avut în cele două mandate de până acum, excepţie, cu siguranţă, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public”.
    Traducerea: rămîn exact așa cum mă știți, eu nu mă schimb cum bate vîntul, ca alții.

    ”Foarte mulţi oameni politici, practic toate partidele politice susţin că ele pot moderniza România. Vreau să fac o singură observaţie la această asumare a partidelor politice, mă refer la toate: PDL, PSD, PNL şi ce o mai fi, inclusiv UDMR, UNPR. Nu pot fi credibili spunând că reformează România când ele nu s-au putut reforma ele însele”.
    Traducerea: partidele de la noi sunt praf și pulbere.

    ”O reformare a partidelor este singurul element care poate credibiliza afirmaţiile că sunt pregătiţi să îşi asume modernizarea României în continuare”.
    Traducerea: reformarea ar fi bună, dar imaginați-vă cît va dura dacă nici măcar nu a început.


    ”Nimic nu va mai fi ca înainte de criză, la terminarea acestei crize. Instituţiile vor trebui să funcţioneze altfel, instituţiile statelor, vor trebui să aibă alt tip de relaţii cu propriile naţiuni, vor trebui să se implice altfel decât până acum în viaţa de zi cu zi. Până acum, şi ăsta a fost modelul Europei sociale, toţi, cu mici excepţii, au crezut că Europa socială înseamnă să împrumuţi bani şi să măreşti veniturile populaţiei. Iată că ce se întâmplă astăzi, ce se întâmplă de un an, de doi ani şi ce se va întâmpla în anii următori, ne arată că sunt şanse ca naţiunile să o ducă bine acolo unde politicienii împrumută bani pentru dezvoltare şi nu pentru consum. Va trebui să ne asigurăm susţinerea propriilor noştri cetăţeni cu resursele pe care le producem. Ori, asta înseamnă să avem partide responsabile, modernizate, care înţeleg ziua de mâine”.
    Traducerea: din nou se subliniază lipsa de viziune a partidelor autohtone și incapacitatea lor de reformă, în opoziție cu luciditatea președintelui, care vede dincolo de criza actuală.

    ”În ceea ce mă priveşte, sunt de meserie comandant de navă şi n-am ratat niciodată destinaţia”.
    Traducere: e posibilă inocularea subliminală a ideii că dirijarea unei țări precum o navă poate include și aruncarea peste bord a unor marinari rebeli, precum protestanții din stradă. Totul e să existe sprijinul ”Amiralității”.


    Ce va urma după mesajul lui Băsescu?

    În paralel cu așteptarea doritelor mesaje de sprijin de afară, e de presupus că președintele va încerca sporirea considerabilă a vizitelor externe, contactele cu liderii vestici, capacitarea unor figuri interne importante ale societății civile, pe care le-a neglijat în ultimii ani, dar și o mai mare prezență în media.

    Pe de altă parte, discursul de ieri poate semnifica finalul relației exclusive cu PDL și deschiderea, pe termen mediu și lung, către dialogul cu alte forțe politice.
    Este foarte posibil ca Băsescu să se pregătească de un alt statut, acela de președinte capabil de coabitare cu forțe politice altădată ostile, ceea ce ar reprezenta o lovitură grea pentru PDL. Sigur e, totuși, că mult trîmbițatele Albă ca zăpada, Mișcarea Populară ori Noua Republică vor fi murit înainte de a se naște.
    Vremea susținerii comode și depline s-a terminat pentru Traian Băsescu, a venit vremea echilibristicii dificile. De aici, probabil, mari surprize care vor urma.

    Continuare

    Tag-uri:

  • agrafa 195 comentarii

    27591 vizualizari

    Romania isi recistiga demnitatea in strada

    Romania isi recistiga demnitatea in strada

    Analizînd la rece manifestările de stradă izbucnite în ultimele zile, nu te poți împiedica să remarci că fiecare popor are trăsături de caracter proprii, la fel cum are fiecare individ.

    Goethe spunea cîndva ”Întotdeauna am simțit o profundă tristețe la gîndul că poporul german, în care fiecare individ este atît de respectabil, luat la grămadă este atît de lamentabil”. Uneori, s-a dovedit că la noi, românii, e puțin invers.
    Putem avea existențe terne, mărunte, șterse, sărmane, dar cîteodată suntem capabili de momente de spectaculoasă solidaritate, de minunată interconectare sufletească.



    ”Deșteaptă-te române” a fost scris de poeți pentru a lansa un mesaj elocvent de trezire a poporului român, răbdător, în general, la maxim. Politicienii, din care am făcut și eu parte, prin pragmatismul lor, reușesc în general să transmită mesaje corecte poporului, să-l liniștească, să transmită, dacă sunt de bună credință, speranța unui trai mai bun în viitor, speranța unui loc de muncă. În acest fel încearcă, normal, să-și mențină și propria poziție politică.

    Din păcate, actuala conducere a țării, prin tupeul nemăsurat pe care îl demonstrează principalii săi exponenți, Băsescu, Udrea, Boc șamd scoate la iveală adevărul crunt, anume că pentru ea puterea e un instrument pe care e dispusă să îl păstreze cu orice preț, cu orice sacrificiu, mințind, călcînd în picioare principii, orice valoare dar, mai ales, valorile democrației în ansamblul lor. Românii sunt răbdători, cum spuneam, sunt modești, se mulțumesc cu puțin și dispuși să facă sacrificii, uneori supreme. Acest lucru l-a înțeles și l-a speculat abil și pervers Traian Băsescu. Românii nu sunt în stradă doar pentru neajunsuri, pentru cu au frig în case și frigidere goale. Ei sunt pe stradă mai mult pentru că au fost jigniți în ființa lor, li s-a călcat în picioare demnitatea proprie, la nici două decenii după ce abia și-o recîștigaseră cu sînge, riscuri și sacrificii umane.

    Impunerea prin forță, prin dictat, a supremației unui singur om, nu a mai putut fi înghițită în momentul în care cetățenii au fost loviți în, poate, cel mai sensibil punct: sănătatea lor și a familiilor.

    De ani de zile, presa semnalează furturile și jafurile din sectorul sanitar, nu era nimic nou sub soare, dar, în momentul în care s-a depășit orice limită și s-a încercat să se impună jaful ca regulă, prin lege, s-a umplut paharul. A fost greșeala capitală a acestui regim. Chiar dacă a încercat să dreagă busuiocul prin retragerea legii sănătății și reintegrarea doctorului Arafat, a uitat să retragă și restul de legi promovate prin mizerabile asumări ale răspunderii, și să reintegreze specialiștii îndepărtați de politruci. Cu o floare nu se (mai) face primăvară.
    Acum, mai au o singură șansă teoretică, aceea de a limita pierderile prin alegeri anticipate. Dacă nu vor avea parte de mintea de pe urmă, soarta lor va fi mai cruntă decît a țărăniștilor, în 2000.
    Timpul nu mai are răbdare cu ei, iar românii descoperă ce înseamnă recîștigarea demnității prin ieșirea în stradă, prin ”scenele de uliță”, cum le numea un alt rebel anti-putere, gazetarul Eminescu acum un veac și mai bine.

    Continuare

    Tag-uri:

  • agrafa 319 comentarii

    28318 vizualizari

    Cum lucreaza puterea in folosul USL

    Cum lucreaza puterea in folosul USL

    Mult comentatul sondaj de sfîrșit de an al IMAS vine mănușă, aparent, pentru cei de la putere, care au prins glas pe ultima sută de metri și s-au repezit să profețească, iar, moartea USL. În realitate, s-ar putea ca efectul să fie exact invers, iar sondajul să servească intereselor USL și nu celor ale adversarilor acesteia.

    Plasată sub cota psihologică de 50%, USL ar trebui, după mintea sforarilor PDL, să fie demobilizată, ba chiar să se întărească puternic curentul de opinie din interior care militează pentru separarea celor trei partide.

    Să trecem peste faptul că pedeliștii salută cu mare satisfacție datele prezentate de un institut, IMAS, pe care nu demult îl trînteau de toți pereții pe motiv că ar fi mașinăria de falsuri a lui Sorin Vîntu.

    Să trecem și peste altă ciudățenie, anume dezvăluirea directorului IMAS, Alin Teodorescu, făcută la B1TV cu puțin timp înaintea sondajului, potrivit căreia Băsescu a picat anul trecut la 7% încredere și de atunci nu se mai poate ridica, în timp ce respectiva cercetare sociologică îl dă la 12,9%, adică aproape dublu.

    Să luăm, deci, de bune datele sondajului și să ne imaginăm ce impact ar putea avea ele. Desigur, e posibil ca membri ai USL să fie amărîți de căderea în sondaje și chiar să dea tîrcoale partidelor din arcul puterii, considerînd că alianța nu mai are viitor.
    E posibil, deși mult mai improbabil, ca alți membri să facă presiuni asupra conducerilor de partid pentru destrămarea USL și promovarea unor candidaturi separate. Deocamdată, Antonescu și Ponta nu vor să audă de rupere și își strunesc partidele destul de bine.

    La fel de bine, însă, am putea asista la o mobilizare a membrilor PNL, PSD și PC tocmai din cauza scăderii în sondaje. Mult mai grav ar fi fost pentru alianță, credem noi, un sondaj măsluit care să scoată USL la 70%, mult peste zestrea reală; abia atunci s-ar fi putut vorbi de o demobilizare autentică, produsă de confortul cifrelor. Sociologii știu demult că cel mai mare risc e ca cifrele prea mari din sondaje să țină electoratul dur în casă, la vot, pe motiv că ”oricum cîștigăm”.
    În 2007, spre exemplu, suspendarea lui Băsescu nu a dus la risipirea alegătorilor PDL, ci, dimpotrivă, la mobilizarea lor nebănuită.

    Destinderea poate fi mult mai periculoasă decît disperarea.

    Pe de altă parte, majoritatea uslașilor știu un adevăr incontestabil: migrația spre putere înaintea alegerilor nu este accesibilă decît unui număr redus de oameni. Tot mai redus.

    UNPR, spre exemplu, care s-a dovedit casă bună pentru mulți oameni din USL, ar avea nevoie de minim 7% în alegeri doar ca să își mențină actualii parlamentari pe posturi. Or, formațiunea lui Oprea are cca.40% la nivel național, dar numai dacă stabilim procentul ca într-un banc celebru: 0,8% în Alba, 0,9% în Călărași și tot așa. În medie, însă, nu depășește 1%.

    Nici PDL nu își va putea menține toți parlamentarii actuali, și nici chiar UDMR, în condițiile apariției a două noi partide maghiare.
    Mai grav, Sulfina Barbu a anunțat oficial că noile colegii vor fi stabilite după rezultatele ultimului recensămînt, ceea ce va înseamnă un parlament mai subțire cu vreo 70 de aleși.

    Concluzia e aspră: mulți chemați, puțini aleși. Puterea nu are locuri nici măcar pentru actualii oameni, darmite să îi mai înghesuie și pe stranierii de la USL.

    Soluția, în acest caz, rămîne, cum spuneam, mobilizarea pe pozițiile actuale și readucerea USL la un scor corespunzător.





    Continuare

    Tag-uri:

Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii